Froome se bazează pe o echipă teribilă în Turul Franței. 21 dintre cele 22 de formații au anunțat rutierii pentru evenimentul anului în ciclism

Froome se bazează pe o echipă teribilă în Turul Franței. 21 dintre cele 22 de formații au anunțat rutierii pentru evenimentul anului în ciclism
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au rămas mai puțin de 5 zile până la startul celui mai așteptat eveniment ciclist al anului, Turul Franței (4 iulie), iar 21 dintre cele 22 de echipe care vor fi prezente în Marea Buclă au definitivat și anunțat echipele pe care se vor baza în cele trei săptămâni.

Ediția de anul acesta al TDF are toate ingredientele pentru a rămâne în istorie. Doar 5 etape pentru sprint, 9 finișuri în cățărare și două contratimpuri (unul individual, de 13,8 km și altul pe echipe, de aproape 30 km) reprezintă meniul perfect pentru cicliștii de general și pentru „artificiile” atât de gustate de suporteri pe munți. Dincolo de profilul etapelor, competitorii sunt de 5 stele. Quintana, Froome, Contador și Nibali au cele mai mari șanse să fie îmbrăcați în galben pe Champs-Élysées, dar și Pinot, Bardet, Van Garderen, „Purito” Rodriguez și, de ce nu, chiar Valverde visează la un loc cât mai bun, eventual chiar pe podium.

În aceste condiții, echipele rutierilor de general s-au comportat în consecință, Movistar, BMC, Astana sau Sky neavând în componență nici măcar un sprinter. Miza cea mare a fost reprezentată de locotenenții de nădejde pe munte pentru oamenii de general, dar și de contratimpiști buni, care să nu permită să se facă ecarturi mari în etapa a 9-a, când e programată cursa contra cronometru pe echipe. De departe pe hârtie cea mai solidă echipă pare a o avea Sky, care, pe lângă Froome, are cel puțin trei oameni care, în condiții normale, ar putea să emită pretenții la un loc în TOP 20: Nicolas Roche, Leopold Konig, Wout Poels și, liderul din Giro, Richie Porte.

Nibali se bazează pe Jakob Fuglsang, Michele Scarponi și Rein Taaramae pe munți, BMC are o echipă construită în jurul lui Tejay, Contador îi are pe Majka, Basso și Michael Rogers alături, în timp ce Quintana se va baza pe ajutorul a 7 cicliști cu profil de all-rounderi. Spunem 7, pentru că este greu de crezut că un om ca Valverde va trage pentru columbian, spaniolul urmând a avea mână liberă în prima săptămână, când e favorit atât pe Mur de Huy, cât și pe Mur de Bretagne.

În rest, de salutat faptul că Bouhanni va face parte din echipa lui Cofidis, după ce ieri, după ce a căzut în ultimele sute de metri la naționale, anunțase pe twitter că nu va mai lua startul în Marea Buclă. RMN-ul efectuat azi nu a relevat vreo problemă serioasă (fisură, ruptură), astfel că sprinterul va fi prezent în competiție.

De menționat și Etixx-ul, care, pe lângă un trenuleț excelent pentru Cavendish, are rutieri excelenți de clasice – Stybar, Kwiatkowski -, care vor încerca să exceleze în prima săptămână. Uran, cel care a fost lider în Giro, dar a dezamăgit, fiind bolnav, e prezent și în Turul Franței și nu ar surprinde să facă o figură frumoasă pe munți, astfel încât să țintească un loc în TOP 10 general.

Mai jos vă prezentăm echipele de start în TDF 2015:

Tinkoff Saxo: Alberto Contador, Peter Sagan, Michael Rogers, Rafal Majka, Daniele Bennati, Ivan Basso, Michael Valgren, Matteo Tosatto, Roman Kreuziger

Movistar: Nairo Quintana, Alejandro Valverde, Jose Herrada, Adriano Malori, Gorka Izagirre, Winner Anacona, Jonathan Castroviejo, Imanol Erviti, Alex Dowsett

Etixx-Quick Step: Mark Cavendish, Michal Kwiatkowski, Tony Martin, Rigoberto Uran, Zdenek Stybar, Mark Renshaw, Julien Vermote, Matteo Trentin, Michal Golas

LottoNL-Jumbo: Wilco Kelderman, Laurens Ten Dam, Robert Gesink, Steven Kruijswijk, Paul Martens, Tom Leezer, Sep Vanmarcke, Bram Tankink, Jos Van Emden

Team Giant Alpecin: Warren Barguil, Roy Curvers, John Degenkolb, Tom Dumoulin, Simon Geschke, Koen De Kort, Georg Preidler, Ramon Sinkeldam, Albert Timmer

BMC: Tejay Van Garderen, Damiano Caruso, Rohan Dennis, Daniel Oss, Manuel Quinziato, Samuel Sanchez, Michael Schar, Greg Van Avermaet, Danilo Wyss

Trek Factory Racing: Bauke Mollema, Julian Arredondo, Fabian Cancellara, Stijn Devolder, Laurent Didier, Markel Irizar, Bob Jungels, Gregory Rast, Haimar Zubeldia

Lotto Soudal: Andre Greipel, Lars Yiting Bak, Thomas De Gendt, Jens Debusschere, Tony Gallopin, Adam Hansen, Gregory Henderson, Marcel Sieberg, Tim Wellens

Astana: Vincenzo Nibali, Jakob Fuglsang, Lars Boom, Andriy Grivko, Michele Scarponi, Lieuwe Westra, Dmitriy Gruzdev, Rein Taaramae, Tanell Kangert

FDJ: Thibaut Pinot, Sebastien Chavanel, Arnaud Demare, Alexandre Geniez, William Bonnet, Matthieu Ladagnous, Steve Morabito, Jeremy Roy, Benoit Vaugrenard

Sky: Chris Froome, Richie Porte, Geraint Thomas, Peter Kennaugh, Ian Stannard, Luke Rowe, Nicolas Roche, Leopold Konig, Wout Poels

Katiușa: „Purito” Rodriguez, Dmitry Kozontchuk, Jacopo Guarnieri, Marco Haller, Luca Paolini, Alexander Kristoff, Tiago Machado, Giampaolo Caruso, Alberto Losada

Cofidis: Nacer Bouhanni, Daniel Navarro, Christophe Laporte, Florian Senechal, Geoffrey Soupe, Julien Simon, Luis Angel Mate, Nicolas Edet, Kenneth Vanbilsen

AG2R: Romain Bardet, Jean Christophe Peraud, Mikael Cherel, Ben Gastauer, Patrick Gretsch, Johan Vansummeren, Alexis Vuillermoz, Jan Bakelants, Christophe Riblon

IAM Cycling: Sylvain Chavanel, Matthias Brandle, Stef Clement, Jerome Coppel, Martin Elmiger, Mathias Frank, Reto Hollenstein, Jarlinson Pantano, Marcel Wyss

Europcar: Pierre Rolland, Bryan Coquard, Cyril Gautier, Yohann Gene, Bryan Nauleau, Perrig Quemeneur, Romain Sicard, Angelo Tulik, Thomas Voeckler

Lampre-Merida: Rui Costa, Matteo Bono, Davide Cimolai, Kristijan Durasek, Nelson Oliveira, Ruben Plaza, Filippo Pozzato, Jose Serba, Rafael Valls

Team Cannondale-Garmin: Daniel Martin, Andrew Talansky, Ryder Hesjedal, Jack Bauer, Kristijan Koren, Sebastian Langeveld, Ramunas Navardauskas, Dylan Van Baarle, Nathan Haas

Bretagne-Seche: Pierrick Fedrigo, Brice Feillu, Eduardo Sepulveda, Anthony Delaplace, Armindo Fonseca, Arnaud Gerard, Florian Vachon, Pierre-Luc Perichon, Frederic Brun

MTN Qhubeka: Edvald Boasson Hagen, Stephen Cummings, Tyler Farrar, Jacques Janse Van Rensburg, Reinardt Janse Van Rensburg, Merhawi Kudus, Louis Meintjes, Serge Pauwels, Daniel Teklehaimanot

Bora Argon18: Jan Barta, Sam Bennett, Emanuel Buchamnn, Zakkari Dempster, Bartosz Huzarski, Jose Mendes, Dominik Nerz, Andreas Schillinger, Paul Voss

Orica este, așadar, singura echipă care nu și-a definitivat total lotul. Australienii se vor baza în mod sigur pe următorii 8 cicliști, urmând ca cel de-al 9-lea să fie nominalizat probabil mâine: Simon Yates, Michael Matthews, Luke Durbidge, Simon Gerrans, Adam Yates, Mathew Hayman, Svein Tuft, Pieter Weening.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Tradiții şi superstiţii de Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit pe 7 ianuarie. Ce înseamnă
Tradiții şi superstiţii de Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătorit pe 7 ianuarie. Ce înseamnă "Iordănitul femeilor" şi de ce trebuie să…
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Avertisment pentru cei cu carduri bancare! Pot rămâne fără bani în cont
Avertisment pentru cei cu carduri bancare! Pot rămâne fără bani în cont
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×